- Cine ești? ... De unde vii,
pasăre trudită?
Din ce munți, din ce pustii
te întorci rănită?

- Cine sunt? ... De unde vin?
M-ai uitat, creștine?
Eu sunt cântecul senin,
scris cândva de tine...

Am zburat din mâna ta
peste munți și ape,
și-unde-a fost o rană grea,
m-am lăsat aproape.

Dar nu șoimii m-au răpus,
nici pe vale spinii.
Penele de-argint mi-au smuls
frații, nu străinii...

- Dacă ești cântarea mea,
pasăre zdrobită,
zboară sus, din stea în stea,
smulsă și rănită!

Și la Cel mai sfânt din sfinți
să te-oprești o clipă.
Lacrimile Lui fierbinți
să le simți pe-aripă...